Ministerul Sănătății anunță că de mâine, 18 noiembrie, copiii de peste 12 ani se pot vaccina anti-COVID.
Informațiile au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md.
"De mâine devine posibil vaccinarea copiiilor cu vârsta de peste 12 ani. Astfel, se permite imunizarea cu vaccinul pe bază de ARN mesager doar în cazul exprimării intenției a părinților sau a reprezentantului legal al copilului în baza unei cereri.
Vaccinarea se va efectua doar cu acordul și consimțământul exprimat în scris și semnat de către părinți. O altă condiție pentru vaccinarea copiilor este faptul că imunizarea se va efectua doar în cadrul unei instituții medicale. Nu se va permite vaccinarea în punctele mobile sau în punctele amenajate în comunitate", comunică reprezentanții Ministerului.
Totodată, la nivel mondial sunt aprobate două vaccinuri pentru copiii de peste 12 ani. Este vorba de Pfizer și Moderna.
În Republica Moldova deocamdată este disponibil vaccinul Pfizer. Schema propusă este administrarea a două doze de vaccin cu un interval de 21 de zile între doze.








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































