Tot mai mulți locuitori ai Republicii Moldova ajung la spital cu viroze, în stare gravă. Unii aleg să se trateze acasă, cu medicamentele pe care le au la îndemână.

Alţii apelează la leacuri tradiționale şi întârzie să ceară ajutor specializat. Situaţii care nu fac decât să agraveze starea pacienţilor, în special în cazul copiilor, spun medicii, transmite Tvr Moldova.

"Miere cu usturoi practicăm şi noi în familie. În linguriţă punem puţin usturoi şi cu miere şi înghiţim ca pe o pastilă. Dar depinde de organism. – Nu întodeauna ajută? – Da, nu întotdeauna."  

"Când simţiţi un pic că va luat răceala ce faceţi? – Beu o sută de grame şi o să mă arate şi la televizor? – Da o să vă arate dar să ne spuneţi are efect? – O sută de grame are."

"Dacă nu are febră, inhalaţiile ne ajută foarte bine. Deasupra cratiţei cu aburi şi o păturică în cap. Aceasta e o metodă veche şi ne ajută şi ne trece. De asemnea ceaiuri, ceai cu zmeură, ceai cu miere."  

Remediile naturiste sunt bune pentru prevenire dar nu sunt tratamente, spun medicii.  

VIOLETA MUNTEAN, vicedirector Policlinica nr.10: "Am băut ceai sau lapte cald cu lămâie, cu miere cu dulceţuri, unii mai pun şi frunză de varză cu miere pe torace. Metode care în unele situaţii el ear pute fi binevenite, dar asta sunt nişte metode adăugătoare, de ajutor după ce ai primit un tratament medicamentos şi eşti în stadia de recuperare."

Nu se recomandă nici auto-administrarea de medicamente antigripale iar cei care prezintă simptome respiratorii sunt sfătuiți să nu amâne vizita la doctor.

VIOLETA MUNTEAN, vicedirector Policlinica nr.10: "Metodele pe care le mai folosesc pacienţii ţi atunci când îi întrebăm, dar ce a-ţi mai făcut, cu ce v-aţi tratat de a-ţi venit aşa târziu, ei mai spun că au primit antibioticul care mi l-aţi recomandat dumnevoastră data trecută când eram bolnav. Cu toate că nu putem să comparăm o angina cu o infecţie virală acută."

Numărul îmbolnăvirilor în Republica Moldova creşte de la o zi la alta. Farmaciile dau, însă, asigurări că au stocuri suficiente de medicamente.

"Avem o viroză destul de complicată, cu febră cu urmări urate. – Copilul? – Da! Noi toată familia am fost bolnavă. Trei copii plus părinţii."

"Medicamente când ai copii tot timpul sunt în casă. Adică ai o mine farmacie acasă. Dar, oricum completăm cu cee ace indică medicul. Ultima data când v-aţi îmbolnăvit? – Chiar şi acum suntem bolnavi."

IRINA VIDRAŞCU, farmacist: "Este o perioadă destul de aglomerată la momentul de faţă. Majoritatea preparatelor sunt eliberate cu indicaţie. Ceea ce ţine de antivirale sunt şi sunt diferite forme farmaceutice. Sunt şi supozitorii şi sub forme de sirop şi tablete, la moment stocuri sunt, de toate formale farmaceutice."

Medicii îi îndeamnă pe oamenii să se protejeze prin respectarea distanței, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor și evitarea spațiilor publice închise sau aglomerate.

tvrmoldova.md

Sfatul Medicului