Anul a început cu o creștere a numărului de îmbolnăviri printre copii.
Sărbătorile de iarnă, în care cei mici au contactat cu rudele de peste hotare, nu prea au respectat regimul alimentar, dar și oscilațiile de temperatură, au dat bătăi de cap atât părinților, cât și medicilor, transmite Tv8.md.
Specialiștii atenționează adulții să nu-și trateze copiii acasă, ci să meargă la doctor și să facă o diagnosticare corectă.
Medicii atenționează că, în pediatrie, simptomele acestei boli pot indica prezența unor afecțiuni ce nu au nimic în comun cu bolile intestinale, iar pentru un diagnostic corect trebuie neapărat să ne adresăm la un specialist.
În perioada sărbătorilor de iarnă, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru copii, numărul de adresări zilnice a depășit cifra de 50, iar aproape jumătate dintre ei au fost spitalizați. De asemenea, a crescut și numărul de copii infectați cu COVID-19.









































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































